despre relatii

Relatiile - cele de amor - sunt acele evenimente pe care bunicii le asteapta cu ardoare, inca de la nasterea ta, iar parintii ar da orice sa nu se intample. Tu pici undeva la mijloc. Indiferent daca esti tanar sau domnisoara, de la o anume varsta (cam 14 ani) majoritatea interlocutorilor o sa-ti adreseze intrebarea: "Si, o iubita, ceva? / Ti-ai gasit vreun prieten?" Totul graviteaza in jurul gasirii perechii.
Pe principiul: noi suntem doua jumatati ale aceluiasi intreg, rezulta ca, mai devreme sau mai tarziu, imperativ trebuie sa formam intregul. Deci, imi tai eu mana dreapta si piciorul stang, tu mana stanga si piciorul drept, eu imi scot un ochi, tu te lipsesti de-o ureche si-asa devenim noi Intregul.
Acum, mie se pare mie ca, intervine problema. Daca mana mea stanga performeaza mai notabil decat mana ta stanga si piciorul tau drept merge pe cai mai fecunde decat piciorul meu? De ce m-as lipsi eu si de ce ai renunta tu la ceea ce ne da dimensiunea firii? Clar impreuna, mergand in sensuri opuse, nu se poate.
De ce trebuie sa existe conceptul de relatie in care eu sa tai si tu sa lipesti ce-i al meu? De ce trebuie sa-ti anulezi din spirit, din abnegatia fata de sine pentru a te contopi cu lehamitea mea?
Amorul dureaza putin, freamata de indoieli, idealuri inalte, dar utopice si regasiri spasmodice. De ce s-ar sacrifica cineva, atunci, pentru un astfel de imaginar al vietii?
Masculul feroce cauta o domnita care sa-i recunoasca superioritatea, inteligenta (care e sau nu e) si capacitatea de a conduce; Ileana Cosanzeana se vrea salvata, cu sacosele intr-un portbagaj, "sufletul incalzit" si capacitatea de a se "simti femeie".
Dragostea,clar, e efemera. S-au dus, de vreo doua generatii, vremurile strabunicii care se casatorea la 15 ani, ramanea fidela sotului, trantea vreo 12 copii, suporta batai pe gratis si poate la vreo 30 de ani, cand viata de casnica si gospodina nu mai avea nicio taina, incepea sa-l indrageasca pe sot.
Madona care se vrea iubita cu adevarat, nu deflorata si apoi parasita, sufera doua saptamani si apoi, revine totul la normal. Ca, bineinteles, vin prietenele binevoitoare si o scot pe juna la un raid prin MALL de-i trece toata suferinta si tot amorul neimplinit. La fel si Gigel, doar ca in cazul lui perioada de introspectie post-despartire e mai scurta: pana seara cand merge la o bauta cu tovarasii si se decide sa agate o alta "feciorelnica" domnita in cautarea unei "relatii serioase".
Termenul de relatie, deci, e cam inutil; nu prea are el consistenta notabila decat in ceea ce priveste relatiile de afaceri, relatiile de familie (nenumaratele neamuri). Relatiile intre un el si o ea, doi ei sau doua ele, nu prea au corespondenta in idealul de om fericit si de existenta plenara, pentru ca amorurile, cu tenta  lor revelatorie-transcedentala taie putin cate putin bucati din tine.