Citeam azi acelasi blog roz si cu fundite despre care am vorbit in postarea precedenta (ca de' m-a facut mama masochista si nu pot sa ma eschivez de la practica asta) si-mi veni in fata ochilor un ditai articolul despre minciuni, adevaruri si lucruri spuse verde-n fata. De obicei, domnisoara se simte o Xena-printesa razboinica curajoasa si neinfricata, ce suporta excesele de sinceritate, ba chiar le si cere. Principiul este "Fata (ca fara "fata" nu se poate construi un enunt) te rog sa-mi spui cand ai ceva pe suflet, sa nu mananci rahat in alta parte ci sa-mi zici parerea ta!" Pseudo-fierbinteala asta cand vina vorba de adevar ma facu pe mine sa-mi borasc matele pe tastatura. Cum mama naibii cand te doresti suflata-n cur de toti, in toate momentele vietii tale, sa accepti din partea cuiva faptul ca se caca-n capul tau? Sa vin frumos la tine cand ti-e lumea mai draga si sa-ti trantesc in fata cam cat de stupida si aneuronata esti? Cum traiul tau de copitata ma scoate din sarite? Cand iti exprimi dorinta suprema de a afla adevarul de la cei din jur, ti-ar mai trebui si coaiele sa accepti acel adevar. Probabil detaliul asta nu l-ai avut in vedere, nu?
Offf...trista lumea asta cu toti curajosii ei. Eu ti-as zice, scumpo, sa nu mai ceri asa disperata adevarul, ca s-ar putea sa fii socata sa-l auzi.
duminică, 30 ianuarie 2011
joi, 27 ianuarie 2011
cornul abundentei
Ai intalnit vreodata persoanele acelea cu o dorinta/putinta inexorabila de a atrage atentia? Care ar folosi mainile, picioarele, esarfa, fata vecinului si blocul de vizavi pentru a te face sa intelegi ca ce cred ele e perfect logic si adevarat? Persoanele acelea se cred puternice si interesante, pentru ca niste bieti oameni, cu o rata foaaaarte mare de suportabilitate, le asculta toate cacaturile. Ele au si blog. Locul acela unde scriu tot ce nu mai au glas sa spuna. Cu multe multe semne de punctuatie, ca sa-ti dai seama ca el/ea (de obicei ea) vorbeste foarte serios. Ele pun multe semne de intrebare, ca si cum ar pune cititorul sa faca un efort de meditatie si introspectie, cautand sa-si inteleaga ele singure rahatul in care isi invart neuronii. Poate ca e mai simplu sa umple in total 6 randuri cu tot felul de caractere, decat sa le umple cu niste cuvinte. Se comporta ca si cum ar fi o persoana in univers, indeajuns de dementa incat sa acorde atentie unor intamplari povestite fara gust, logica, fara ironie genuina, ci doar mimand starea de detasare.
Din nou ele "foloseste" cuvintele ce compun vocabularul limbii romane atat de bine, incat ti-ai dori sa le intrebi la ce Coada-Calului au terminat scoala. Ele se considera anti-eroine ale unei societati impitzipongite, sterile, cu o pojghita de intelectualitate pe care n-ar putea-o da jos nici cu piatra ponce. Urmand sfaturile lor, ai folosi din ce in ce mai des cuvintele "pisi", "mitzi", "mieunel" si alte derivate, mai mult sau mai putin felinice,(si nu ma refer la respectivul regizor) si in curand vei si "schiorlai", ca s-o citez pe roscata.
Intrucat aceste ele au pretentii de intelectuale desavarsite, considera ca doar apetenta pentru o grupare culturala, sociala sau socio-profesionala, le face membre ale gruparii respective. Dati-mi voie sa va anunt: NU! GRESIT!
Reluati-va, va rog, traiul vostru minuscul, sintetic, in care aveti impresia ca soarele rasare si apune cand va treziti voi. Deranjati auditiv si blogaresc in alte parti.
V-as multumi profund.
P.S. Eliminati inclinatia profunda pe care o aveti in scris si oral fata de culoarea roz. E atat de comuna aceasta alegere pentru persoane cu o acoperire stilistica si spirituala atat de mare!
Din nou ele "foloseste" cuvintele ce compun vocabularul limbii romane atat de bine, incat ti-ai dori sa le intrebi la ce Coada-Calului au terminat scoala. Ele se considera anti-eroine ale unei societati impitzipongite, sterile, cu o pojghita de intelectualitate pe care n-ar putea-o da jos nici cu piatra ponce. Urmand sfaturile lor, ai folosi din ce in ce mai des cuvintele "pisi", "mitzi", "mieunel" si alte derivate, mai mult sau mai putin felinice,(si nu ma refer la respectivul regizor) si in curand vei si "schiorlai", ca s-o citez pe roscata.
Intrucat aceste ele au pretentii de intelectuale desavarsite, considera ca doar apetenta pentru o grupare culturala, sociala sau socio-profesionala, le face membre ale gruparii respective. Dati-mi voie sa va anunt: NU! GRESIT!
Reluati-va, va rog, traiul vostru minuscul, sintetic, in care aveti impresia ca soarele rasare si apune cand va treziti voi. Deranjati auditiv si blogaresc in alte parti.
V-as multumi profund.
P.S. Eliminati inclinatia profunda pe care o aveti in scris si oral fata de culoarea roz. E atat de comuna aceasta alegere pentru persoane cu o acoperire stilistica si spirituala atat de mare!
miercuri, 26 ianuarie 2011
Campionatul European de Patinaj Artistic
A inceput azi in sfarsit transmiterea pe canalele romanesti a Campionatului European de Patinaj Artistic.
Jana Khokhlova l-a schimbat pe Sergei Novitski, din cauza unor probleme de sanatate, in locul lui venind tanarul (si frumosul-asa parea in poze) Fedor Andreev.
Au fost deja programele libere, sa vedem ce si cum in continuare.
Va urez sa vizionati cu atentie, si sa va luati servestele pe aproape cand apare Joubert, ca sa nu fie exces de bale:)).
Jana Khokhlova l-a schimbat pe Sergei Novitski, din cauza unor probleme de sanatate, in locul lui venind tanarul (si frumosul-asa parea in poze) Fedor Andreev.
Au fost deja programele libere, sa vedem ce si cum in continuare.
Va urez sa vizionati cu atentie, si sa va luati servestele pe aproape cand apare Joubert, ca sa nu fie exces de bale:)).
marți, 25 ianuarie 2011
paris je t'aime
tocmai am terminat de vizionat filmul.e facut in '06.
concluzie: al naibii, cum se rezolva toate problemele in Paris. zic, deci, sa dam navala.
frumos filmat, cadre semi/aproape emotionante, strazi pitoresti si bineinteles the most tongue twister: franceza.
imi placu....aproape...
concluzie: al naibii, cum se rezolva toate problemele in Paris. zic, deci, sa dam navala.
frumos filmat, cadre semi/aproape emotionante, strazi pitoresti si bineinteles the most tongue twister: franceza.
imi placu....aproape...
luni, 24 ianuarie 2011
cada dia pienso en ti
da ..e cantata de Shakira. Aceeasi Shakira care canta si "Loca" si imnul campionatului de fotbal.Produs de marketing, ce sa mai...voce foarte buna, dar tot produs de marketing.Asta e o melodie putin cunoscuta, cei care au vazut Dragostea in vremea holerei poate o stiu.
Pe mine, una, ma fascineaza. Tonul vocii ei usor ragusit (asa mi se pare, nu-mi dati in cap,ca nu ma pricep la muzici) ma trasporta intr-o alta lume. Acolo unde, bineinteles, nu exista calculator si blog, discutii sterile despre ultima masina cumparata si performantele dormitoricesti ale amantului, dar unde e timp, timp domol si pace. Intr-o casa de secol 19, din Columbia sau Bolivia, cu imensele curti interioare, pereti mucegaiti, miros atragator de orice: parfum, mucegai, arsita si animale. Cu ferestrele de lemn, inchise pe timpul zilei din cauza caldurii, cu umbrele dantelate si nopti lungi, incarcate cu vise, cu nesiguranta si camasi de noapte fosnitoare.
E zona aceea incarcata de suferinta, istorie, progres incet, gresit, curmat brusc.Pamantul ideal pe care sa te lasi prada timpului, prafului, sfarsitului (care oricum vine pentru toti, dar macar sa vina undeva frumos).
Plus ca minunatele case au acea atemporalitate, acea impresie ca ai trait acolo dintotdeauna, ca mori incet, incet mergand dintr-o camera in alta, dar deodata te trezeste muzica de carnaval ce vine din cartierele sarace ale orasului.
Superb...absolut superb..si cu o cafea, si "Toamna patriarhului" in mana.
Pe mine, una, ma fascineaza. Tonul vocii ei usor ragusit (asa mi se pare, nu-mi dati in cap,ca nu ma pricep la muzici) ma trasporta intr-o alta lume. Acolo unde, bineinteles, nu exista calculator si blog, discutii sterile despre ultima masina cumparata si performantele dormitoricesti ale amantului, dar unde e timp, timp domol si pace. Intr-o casa de secol 19, din Columbia sau Bolivia, cu imensele curti interioare, pereti mucegaiti, miros atragator de orice: parfum, mucegai, arsita si animale. Cu ferestrele de lemn, inchise pe timpul zilei din cauza caldurii, cu umbrele dantelate si nopti lungi, incarcate cu vise, cu nesiguranta si camasi de noapte fosnitoare.
E zona aceea incarcata de suferinta, istorie, progres incet, gresit, curmat brusc.Pamantul ideal pe care sa te lasi prada timpului, prafului, sfarsitului (care oricum vine pentru toti, dar macar sa vina undeva frumos).
Plus ca minunatele case au acea atemporalitate, acea impresie ca ai trait acolo dintotdeauna, ca mori incet, incet mergand dintr-o camera in alta, dar deodata te trezeste muzica de carnaval ce vine din cartierele sarace ale orasului.
Superb...absolut superb..si cu o cafea, si "Toamna patriarhului" in mana.
marți, 11 ianuarie 2011
Filosofia cladirilor inalte - intre uniformizare si performanta
Inca din anii 1950 si odata cu viziunea inovatoare propusa de Le Corbusier in societatea franceza din acea vreme, ahitectura incepe sa capete valente etice si filosofice, totodata, detasandu-se de forma si devenind doar obiect al functiunii. Insusi Le Corbusier afirma: ,,Trebuie sa creem mentalitatea de a produce în masa. Mentalitatea de a locui în case produse în masa. Mentalitatea de a concepe case produse în masa., astfel anuland legatura stabilita intre individ sau comunitate si spatiul de locuit.Acest concept contravine flagrant liberalismului, deci individualismului, concepte filozofice care au la baza calitatea persoanei de a se deosebi, de a se remarca in societate. Odata cu punerea in aplicare a proiectelor numite generic „orase verticale” adica, in ziua de azi, zgarie-nori, are loc ingradirea libertatii umane si a exprimarii libere. In cazul cladirilor inalte, se produce trecerea de la subiect la obiect, de la personalitate, impresie si continut, la aceeasi aparenta, uniformizare si subsitutia omului cu norma.
Desi o conceptie imbratisata pe toate meridianele lumii, liberalismul se opune din punct de vedere ideologic propunerii de a uniformiza aceste spatii de locuit. ”Unitatile de locuit”, asa cum au fost denumite mai tarziu, depasesc 30 de etaje in inaltime si inmagazineaza intreaga experienta de trai a persoanei. Acest element definitoriu, care reprezinta pana la urma cutia de otel in care ne desfasuram traiul, este acum acelasi pentru noi toti, o structura metalica rece, neplacuta, transparenta si anosta. Aceasta masinarie metropolitana sterge trasaturile atat de importante, ce caracterizeaza un spatiu, punand egal in mod eronat intre America, Germania, China si Romania. Atat timp cat aceste societati se inscriu unei anumite doctrine generale, aplicabile intregii populatii ce le compun, existenta acestor cladiri nu este justificata.
Cladirile inalte cer performanta, strictete si perfectiune. Chiar.regulile foarte stricte care faciliteaza coabitarea intr-un astfel de spatiu, fac existenta lui supusa mecanismelor. De la constructia acestora, pana la normele care se intalnesc in interiorul lor, cladirile inalte sunt un etalon de respect, norma, dand tonul pentru noul clasic.
Acest tip de cladire nu numai ca se diferentiaza net de ceea ce s-a construit inainte, dar stabileste inaltimi din ce in ce mai mari de cucerit, de aici si numele de “zgarie-nor”.Stabilitatea si siguranta acestor colosi de otel si sticla trebuie sa fie garantate pentru ca utilizatorii lor sa nu isi asume niciun risc.
Avand in vedere aceste conditii foarte stricte, constructia unei astfel de cladiri, incepe sa tina prea putin de individualitate, forma si viziune, ci mai mult de calcul matematic, probabilitati si reguli. Performanta atingerii unui prag din ce in ce mai inalt, adaugarea unui nou etaj face din acest demers unul de elita. Prin consistenta sa austera, arhitectul isi concentreaza atentia asupra utilizarii si nu asupra semnificatiei. Amprenta personala devine un nou perete de sticla, iar elanul creator o bara de otel pentru a sustine constructia. Alcatuirea atat in proiect cat si in practica a unei asftfel de cladiri devine este o dovada de maiestrie, performanta sustinuta si cladita de-a lungul timpului. Constantin Noica lauda performanta, ca fiind adevaratul motor al societatii, sursa de la care porneste progresul si prin intermediul careia putem creste din punct de vedere material si conceptual. Asadar, stabilind scara cu traiectoria pamant-cer, ne putem orienta spre inaltimi nebanuite, de sute de metri, care vor dovedi calitatea de performer a unuia sau altuia.
Dar acum, intervine intrebarea: daca acest tip de constructii uniformizeaza personalitatea, ingroapa individualitatea si sufoca caracterul specific al oamenilor, valori promovate de sistemul ideologic in care traim, atunci cum pot aduce in acelasi timp progresul?
Winston Churchill spune ca “Intai ne modelam cladirile,apoi cladirile ne modeleaza pe noi”. Traind in spatii lipsite de caracterul particular, devenim toti supusi unor norme, unor automatisme care ne definesc viata in acest cadru. Individualismul in aceste conditii dispare tot mai repede, pe masura ce viata pe verticala va capata inaltimi mai mari. Dorim sa fim la fel, identici, chiar daca traim in epoca liberalismului, sau ne dorim vieti diverse, cu spatii diversificate in locul monoblocurilor de metal?
Desi o conceptie imbratisata pe toate meridianele lumii, liberalismul se opune din punct de vedere ideologic propunerii de a uniformiza aceste spatii de locuit. ”Unitatile de locuit”, asa cum au fost denumite mai tarziu, depasesc 30 de etaje in inaltime si inmagazineaza intreaga experienta de trai a persoanei. Acest element definitoriu, care reprezinta pana la urma cutia de otel in care ne desfasuram traiul, este acum acelasi pentru noi toti, o structura metalica rece, neplacuta, transparenta si anosta. Aceasta masinarie metropolitana sterge trasaturile atat de importante, ce caracterizeaza un spatiu, punand egal in mod eronat intre America, Germania, China si Romania. Atat timp cat aceste societati se inscriu unei anumite doctrine generale, aplicabile intregii populatii ce le compun, existenta acestor cladiri nu este justificata.
Cladirile inalte cer performanta, strictete si perfectiune. Chiar.regulile foarte stricte care faciliteaza coabitarea intr-un astfel de spatiu, fac existenta lui supusa mecanismelor. De la constructia acestora, pana la normele care se intalnesc in interiorul lor, cladirile inalte sunt un etalon de respect, norma, dand tonul pentru noul clasic.
Acest tip de cladire nu numai ca se diferentiaza net de ceea ce s-a construit inainte, dar stabileste inaltimi din ce in ce mai mari de cucerit, de aici si numele de “zgarie-nor”.Stabilitatea si siguranta acestor colosi de otel si sticla trebuie sa fie garantate pentru ca utilizatorii lor sa nu isi asume niciun risc.
Avand in vedere aceste conditii foarte stricte, constructia unei astfel de cladiri, incepe sa tina prea putin de individualitate, forma si viziune, ci mai mult de calcul matematic, probabilitati si reguli. Performanta atingerii unui prag din ce in ce mai inalt, adaugarea unui nou etaj face din acest demers unul de elita. Prin consistenta sa austera, arhitectul isi concentreaza atentia asupra utilizarii si nu asupra semnificatiei. Amprenta personala devine un nou perete de sticla, iar elanul creator o bara de otel pentru a sustine constructia. Alcatuirea atat in proiect cat si in practica a unei asftfel de cladiri devine este o dovada de maiestrie, performanta sustinuta si cladita de-a lungul timpului. Constantin Noica lauda performanta, ca fiind adevaratul motor al societatii, sursa de la care porneste progresul si prin intermediul careia putem creste din punct de vedere material si conceptual. Asadar, stabilind scara cu traiectoria pamant-cer, ne putem orienta spre inaltimi nebanuite, de sute de metri, care vor dovedi calitatea de performer a unuia sau altuia.
Dar acum, intervine intrebarea: daca acest tip de constructii uniformizeaza personalitatea, ingroapa individualitatea si sufoca caracterul specific al oamenilor, valori promovate de sistemul ideologic in care traim, atunci cum pot aduce in acelasi timp progresul?
Winston Churchill spune ca “Intai ne modelam cladirile,apoi cladirile ne modeleaza pe noi”. Traind in spatii lipsite de caracterul particular, devenim toti supusi unor norme, unor automatisme care ne definesc viata in acest cadru. Individualismul in aceste conditii dispare tot mai repede, pe masura ce viata pe verticala va capata inaltimi mai mari. Dorim sa fim la fel, identici, chiar daca traim in epoca liberalismului, sau ne dorim vieti diverse, cu spatii diversificate in locul monoblocurilor de metal?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)