De ce avem nevoie de lux?

Luxul este o manta impotriva imperfectiunilor, o adiere de stil, traditie, cultura si maniera. Este un diamant perfect taiat, care straluceste dincolo de capacul negru al unei cutii de la Chaumet, un rever elegant si foarte ascutit, un artimon aurit, imbratisat de sacoul ce apara pieptul de vant potrivnic.
Avem nevoie de luxul cotidian, al micilor obiecte care infloresc in suflet, de luxul marilor evenimente, grandoarea rezervata a cadrelor austere sau de luxul jovial al escapadelor de recompunere interioara.
Luxul se traduce prin capacitatea de a recunoaste, a poseda si a pretui valoarea, prin conduita eleganta, accesorizata cu subtile ironii, prin reinventarea, reinterpretarea unui concept banal pentru a insoti o reuniune de inalta clasa.
Putem avea ceasuri de lux, colectii din cele mai sofisticate (de la trabucuri la ochelari sau gadgeturi), bijuterii ce poarta inscriptia celor mai exclusivisti artizani sau umbrele de mii de euro dintr-un butic parizian cu traditie, insa nimic nu poate rivaliza cu luxul de a cuceri cele mai inalte culmi ale planetei, cele mai mlastinoase selve amazoniene, propriul suflet intr-o discutie aprinsa cu eul interior.
Luxul este o necesitate, nu doar o pofta; reprezinta un stil de viata, nu doar o tendinta pasagera.
Aceasta minunata entitate ne cheama, ne desfata auzul, privirea, ne arunca dintr-un loc in altul, ne mangaie, ne apara.
Din cand in cand, la intervale bine alese, ar trebui sa purcedem intr-o ceremonie de imersiune in aceasta lume inconfundabila a luxului cu un pahar de Cointreau, pe notele unui saxofon.

sentimente

In lumea pusa pe fast-forward in care traim foarte putini dintre noi sau mai bine zis dintre voi mai apuca sa aiba sentimente. Dar de ce am avea nevoie de niste stari metafizice, cu iz de melancolie si sughit? Cine sta sa-si piarda timpul cu drame straine cand 99.9% din oameni au propriile lor drame? Hai sa ne apucam toti sa discutam despre probleme transcedentale si bocete inopinate intre care ne desfasuram existenta. Presupun ca ne-am simti mult mai bine.

Sunt oribile respectivele efuziuni sentimentale, excese de estrogen, probabil, care aduc minunata sensibilitate la cote maxime. Te emotionezi atat de tare de fiecare data cand vezi un biped pitic, scurgandu-i-se balele in coltul gurii, atunci ia-l acasa. Daca te simti uda in partea mediana cand vezi un Canis lupus familiaris cumpara-ti unul si nu te mai simti atat de socata ca nu iti impartasesc si ceilalti apetentele zootehnice. Ciudat tare momentul cand la vederea unei anumite persoane/unui oarecare lucru oamenii au reactii onopatopeice scrise in engleza sub forma de “awwww” si pronuntate “ooooo” in neaosul grai romanesc, insotite de o grimasa de zambet fortat.
Excesele astea ma distreaza teribil, mai ales pentru ca aceia care le practica par a nu obosi niciodata. Majoritatea sferelor de interes cuprind plozi urlatori, patrupede puricoase si un soi de triviala afectiune fata de orice e roz, cu fundite, buline sau alte feluri de accesorii domnisoresti.
Frumoasa lumea in care traim, cand nu trece zi fara ca cineva sa te puna la curent cu cele mai profunde sentimente pe care le poate nutri, fara ca interlocutorului sa-I fie ceruta parerea sau acordul. Va rog, discutati-va dramele in alte colturi de umeri!

regenerare

Nu stiu ce m-a apucat, ca saptamana asta am avut o revelatie totala. A venit, al naibii, toata vara trecuta peste mine si mi-a tras-o tare. Stateam si ma gandeam, intr-un moment de sensibilitate si introspectie maxima, cum se poate ca o mana de oameni sa te schimbe, intr-un fel rau, daunator, sa te aduca in punctul in care faci lucruri in care nu te regasesti? Cum se poate ca in cateva luni sa te faca cineva sa-ti pui niste intrebari existentiale cu care, de fapt, n-ai nicio treaba? Persoane care prin influenta lor sa te faca sa-ti lasi garda atat de jos, aproape inexistenta...Trist..Prosteasca hotarare de a te simti prea confortabil in fata unor straini.
II multumesc in schimb, unei alte maini de oameni, foarte diferiti, care m-au ajutat indirect si fara sa stie sa ma readuc pe drumul initial.
V-as multumi si personal, da' va prindeti voi.

Savage Garden - Truly Madly Deeply alias cantecul de amor al zilei

despre relatii

Relatiile - cele de amor - sunt acele evenimente pe care bunicii le asteapta cu ardoare, inca de la nasterea ta, iar parintii ar da orice sa nu se intample. Tu pici undeva la mijloc. Indiferent daca esti tanar sau domnisoara, de la o anume varsta (cam 14 ani) majoritatea interlocutorilor o sa-ti adreseze intrebarea: "Si, o iubita, ceva? / Ti-ai gasit vreun prieten?" Totul graviteaza in jurul gasirii perechii.
Pe principiul: noi suntem doua jumatati ale aceluiasi intreg, rezulta ca, mai devreme sau mai tarziu, imperativ trebuie sa formam intregul. Deci, imi tai eu mana dreapta si piciorul stang, tu mana stanga si piciorul drept, eu imi scot un ochi, tu te lipsesti de-o ureche si-asa devenim noi Intregul.
Acum, mie se pare mie ca, intervine problema. Daca mana mea stanga performeaza mai notabil decat mana ta stanga si piciorul tau drept merge pe cai mai fecunde decat piciorul meu? De ce m-as lipsi eu si de ce ai renunta tu la ceea ce ne da dimensiunea firii? Clar impreuna, mergand in sensuri opuse, nu se poate.
De ce trebuie sa existe conceptul de relatie in care eu sa tai si tu sa lipesti ce-i al meu? De ce trebuie sa-ti anulezi din spirit, din abnegatia fata de sine pentru a te contopi cu lehamitea mea?
Amorul dureaza putin, freamata de indoieli, idealuri inalte, dar utopice si regasiri spasmodice. De ce s-ar sacrifica cineva, atunci, pentru un astfel de imaginar al vietii?
Masculul feroce cauta o domnita care sa-i recunoasca superioritatea, inteligenta (care e sau nu e) si capacitatea de a conduce; Ileana Cosanzeana se vrea salvata, cu sacosele intr-un portbagaj, "sufletul incalzit" si capacitatea de a se "simti femeie".
Dragostea,clar, e efemera. S-au dus, de vreo doua generatii, vremurile strabunicii care se casatorea la 15 ani, ramanea fidela sotului, trantea vreo 12 copii, suporta batai pe gratis si poate la vreo 30 de ani, cand viata de casnica si gospodina nu mai avea nicio taina, incepea sa-l indrageasca pe sot.
Madona care se vrea iubita cu adevarat, nu deflorata si apoi parasita, sufera doua saptamani si apoi, revine totul la normal. Ca, bineinteles, vin prietenele binevoitoare si o scot pe juna la un raid prin MALL de-i trece toata suferinta si tot amorul neimplinit. La fel si Gigel, doar ca in cazul lui perioada de introspectie post-despartire e mai scurta: pana seara cand merge la o bauta cu tovarasii si se decide sa agate o alta "feciorelnica" domnita in cautarea unei "relatii serioase".
Termenul de relatie, deci, e cam inutil; nu prea are el consistenta notabila decat in ceea ce priveste relatiile de afaceri, relatiile de familie (nenumaratele neamuri). Relatiile intre un el si o ea, doi ei sau doua ele, nu prea au corespondenta in idealul de om fericit si de existenta plenara, pentru ca amorurile, cu tenta  lor revelatorie-transcedentala taie putin cate putin bucati din tine.

de ce nu-mi place mie Valentine's Day

De cateva zile si biensur, mai ales azi, umbla-n targ vorba despre marele eveniment: ziua de Valentine's. In afara de faptul ca e o porcarie pentru prosti, importata din mirificul plai al Statelor Unite, hibridul asta de sarbatoare e inofensiv. N-am sa militez acum nici pentru Dragobete ca si alea mi se par la fel de lipsite de sens. (In plus denumirea de "Dragobete" suna a vierme de conopida.)
Penibilul din ziua asta de Valentine's e altul. Dupa ce tot anul am stat si te-am injurat, am povestit de neputintele sexului tau cu toata gasca de prieteni, ti-am aruncat hainele pe geam, am injurat-o de nenumarate ori pe mama care, din nefericire, te-a procreeat, imi dau brusc seama, cu prilejul datei de 14 februarie ca de fapt esti minunat, ca te iubesc si ca nimic din ce ai facut pana acum nu se compara cu bucuria de a primi ceva drept dovada a celor mai profunde sentimente.
Ipocrizie maxima as zice!
Vine minunata zi cand am epifania anului si-mi dau seama ce mult te iubesc.
Imi dai cadouri caracteristice rumegatoarelor: salata de trandafiri cu garniseala de iarba proaspat pishata de Rex cu folie ecologica de impachetat, sa nu cumva sa ma stric la stomac. Daca totusi nu mi-a ajuns aranjamentul floral  pregatit cu foarte multa atentie si migala de tiganii din coltul strazii (n-am nimic cu ei, doar ca se intampla sa vanda flori la multe colturi de strada) se aduce artileria grea: mutzunachi, bomboane si multe, cat mai multe inimioare de plus palpitande. Din cate imi aduc aminte, probabil incepand cu 16, 17 ani, sunt destule persoane care pricep ca iepele imblanite, ciorile imbalsamate si soparlele roz nu mai reprezinta cadoul ideal. Totusi vrei sa insisti, presupunand ca la mine acasa e vreo specie de gradina zoologica. Dar nu e de ajuns si pentru ca nu arat pic de entuziasm ciocolata sigur e solutia cea mai buna pentru a ma multumi.  Foarte romantic pentru o giboneza. Tii deci mult la sanatatea mea, la grosimea arterelor mele si la circumferinta curului meu. Cata consideratie!
Dovada irefutabila de amor ghebos: iesirea sub clar de luna (ca in timpul zilei ne speriem unul de fata celuilalt). Foarte romantic..stau pe o banca rece, degerata pana in maduva osului (dar deh' dragostea ma incalzeste) si astept sa-mi adresezi cele mai copiate de pe net declaratii, ca neuronul tau prea intelectual nu e in stare sa se exprime verbal si articulat.
Apoi, ne retragem gratios spre casa jurand, eu, ca la anul o sa schimb boul pentru altul mai original, care n-o sa-mi dea bomboane umplute cu caramel (cu cacaramel), n-o sa ma puna sa miros doua ore niste lumanari sinistre luate in bax de la hipermarket si n-o sa ma plimbe cu scopul de a ma face sloi de dragul romanticismului.
Iubiti-va sanatosi!

old

        Pariu că azi e prima dată când te gândeşti la asta??Ţi-a ajuns vreodată la urechi răspunsul la întrebarea “Oare de ce m-a făcut?”Sigur nu.De fapt, până acum nici nu te-ai prins că exişti.

        Eşti un frustrat care mergi mereu pe acelaşi drum de acasă până la şcoală, de frică să nu te prindă doi să-ţi tragă o bătaie,aşa cum meriţi.Oare de ce nu vine nimeni să te protejeze şi când ţi-e frică alergi spre cel mai apropiat colţ şi te înfigi acolo,până când trece furtuna?
        De fapt eşti un nimeni…un nimeni cu impresii de geniu.Geniu de rahat.Poate aşa da!Dacă ai fi mai inteligent,mai viclean poate că te-ai purta altfel cu tine,cu mine şi nu ţi-ai mai lăsa sufletul să aştepte în autogară maşina de Oraşul X.
        Eşti un nimeni care găseşte mereu motive,care emite mereu judecăţi….Eşti valoros,eşti formidabil..eşti o haină murdară,nişte pantofi plini de noroi.Trezeşti în mine mereu acelaşi sentiment de repulsie,de greaţă!Da, aş vrea să te arunc în faţa unei masini,să-ţi zboare creierul!
        De ce exişti?Ciudat!Jur că nu mi-aş da seama niciodată.Intreabă- i pe ai tăi….dacă mai trăiesc…sau ai reuşit să- i omori şi pe ei cu geniul tău?Crezi că nu mi-am dat seama de toată farsa asta?Străzile care spui tu mereu că sunt protejate,că sunt apărate..de fapt mă protejează pe mine…ele poate nici nu ştiu că tu exişti.Eşti un nătărău patent!Te trezeşti în fiecare dimineaţă cu mâna la ochi,şi caşti,şi caşti,şi te mai freci încă o dată la ochi…greu cu lumina asta!In peşteră era mai bine nu?Ce fraier eşti!Joci în prostia asta de trucaj ieftin!De fapt..nici nu eşti bun pentru altceva.Spui că te răzbuni…că pleci..că evadezi.Nu eşti în stare să faci măcar un pas fără atenta supraveghere a unui “cineva”…n-ai nici măcar un “cineva” propriu.Bei în fiecare zi ca să-ţi speli necazurile…Aiurea! Iţi speli şi ultima fărâmă de umanitate…ajungi un indiferent, cum suntem toţi…o mână comandată să ridice,să scarpine,să mângâie …să mângâie…Niciodată! E sub demnitatea ta!
        Deşi nu te-ai fi ridicat niciodată să te sprijini de mâna cuiva..Da! Scaunul te ajuta..câteodată şi masa..Gândeşti cu capătul stâng al piciorului mesei….Grea frază pentru tine,nu?Aşa gândeam şi eu!
Iţi pui ceasul să sune mereu la ora 7,te-ai gândit vreodată că punându-l la ora 6 ai mai câştiga o oră de viaţă?…Din viaţa aia pe care o dispreţuim şi eu, şi tu, şi toţi.Dar n-ai mai pierde-o!
        Pun pariu că nu te-ai gândit niciodată să priveşti în sus.Poate se cacă fix atunci o pasare deasupra ta şi ţi se face frică şi rău şi scârbă şi vei regreta! Niciodată,… să nu cumva să scapi din mâini şirul zilelor pierdute,ale nopţilor dormite,ale ciocolatelor nemâncate şi aruncate la coş..pe motiv de junk-food.Tu ai o junk-life!
        Pun pariu că prima dată când te-ai privit în oglindă ţi-a fost şi milă şi scârbă şi teamă şi ţi-a venit să plângi despre faţa pe care o vedeai.De fapt, nu erai tu…erai….Viitorul TU!Bineînţeles când încerci să cobori scările dimineaţa când te duci să iei pâine niciodată n-o să ţi se pară că eşti un nenorocit..sau că ai instincte de alienat..şi totuşi ai putea să le observi atât de bine…!Ia atitudine şi trezeşte mizeria aia din tine, care te lasă mereu să te trezeşti la 7 dimineaţa, nu la 6 ,că aşa n-ai mai pierde încă o oră din viaţa ta!

Super-Xena

Citeam azi acelasi blog roz si cu fundite despre care am vorbit in postarea precedenta (ca de' m-a facut mama masochista si nu pot sa ma eschivez de la practica asta) si-mi veni in fata ochilor un ditai articolul despre minciuni, adevaruri si lucruri spuse verde-n fata. De obicei, domnisoara se simte o Xena-printesa razboinica curajoasa si neinfricata, ce suporta excesele de sinceritate, ba chiar le si cere. Principiul este "Fata (ca fara "fata" nu se poate construi un enunt) te rog sa-mi spui cand ai ceva pe suflet, sa nu mananci rahat in alta parte ci sa-mi zici parerea ta!" Pseudo-fierbinteala asta cand vina vorba de adevar ma facu pe mine sa-mi borasc matele pe tastatura. Cum mama naibii cand te doresti suflata-n cur de toti, in toate momentele vietii tale, sa accepti din partea cuiva faptul ca se caca-n capul tau? Sa vin frumos la tine cand ti-e lumea mai draga si sa-ti trantesc in fata cam cat de stupida si aneuronata esti? Cum traiul tau de copitata ma scoate din sarite? Cand iti exprimi dorinta suprema de a afla adevarul de la cei din jur, ti-ar mai trebui si coaiele sa accepti acel adevar. Probabil detaliul asta nu l-ai avut in vedere, nu?
Offf...trista lumea asta cu toti curajosii ei. Eu ti-as zice, scumpo, sa nu mai ceri asa disperata adevarul, ca s-ar putea sa fii socata sa-l auzi.

cornul abundentei

Ai intalnit vreodata persoanele acelea cu o dorinta/putinta inexorabila de a atrage atentia? Care ar folosi mainile, picioarele, esarfa, fata vecinului si blocul de vizavi pentru a te face sa intelegi ca ce cred ele e perfect logic si adevarat? Persoanele acelea se cred puternice si interesante, pentru ca niste bieti oameni, cu o rata foaaaarte mare de suportabilitate, le asculta toate cacaturile. Ele au si blog. Locul acela unde scriu tot ce nu mai au glas sa spuna. Cu multe multe semne de punctuatie, ca sa-ti dai seama ca el/ea (de obicei ea) vorbeste foarte serios. Ele pun multe semne de intrebare, ca si cum ar pune cititorul sa faca un efort de meditatie si introspectie, cautand sa-si inteleaga ele singure rahatul in care isi invart neuronii. Poate ca e mai simplu sa umple in total 6 randuri cu tot felul de caractere, decat sa le umple cu niste cuvinte. Se comporta ca si cum ar fi o persoana in univers, indeajuns de dementa incat sa acorde atentie unor intamplari povestite fara gust, logica, fara ironie genuina, ci doar mimand starea de detasare.
Din nou ele "foloseste" cuvintele ce compun vocabularul limbii romane atat de bine, incat ti-ai dori sa le intrebi la ce Coada-Calului au terminat scoala. Ele se considera anti-eroine ale unei societati impitzipongite, sterile, cu o pojghita de intelectualitate pe care n-ar putea-o da jos nici cu piatra ponce. Urmand sfaturile lor, ai folosi din ce in ce mai des cuvintele "pisi", "mitzi", "mieunel" si alte derivate, mai mult sau mai putin felinice,(si nu ma refer la respectivul regizor) si in curand vei si "schiorlai", ca s-o citez pe roscata.
Intrucat aceste ele au pretentii de intelectuale desavarsite, considera ca doar apetenta pentru o grupare culturala, sociala sau socio-profesionala, le face membre ale gruparii respective. Dati-mi voie sa va anunt: NU! GRESIT!
Reluati-va, va rog, traiul vostru minuscul, sintetic, in care aveti impresia ca soarele rasare si apune cand va treziti voi. Deranjati auditiv si blogaresc in alte parti.
V-as multumi profund.
P.S. Eliminati inclinatia profunda pe care o aveti in scris si oral fata de culoarea roz. E atat de comuna aceasta alegere pentru persoane cu o acoperire stilistica si spirituala atat de mare!

Campionatul European de Patinaj Artistic

A inceput azi in sfarsit transmiterea pe canalele romanesti a Campionatului European de Patinaj Artistic.
 Jana Khokhlova l-a schimbat pe Sergei Novitski, din cauza unor probleme de sanatate, in locul lui venind tanarul (si frumosul-asa parea in poze) Fedor Andreev.
Au fost deja programele libere, sa vedem ce si cum in continuare.
Va urez sa vizionati cu atentie, si sa va luati servestele pe aproape cand apare Joubert, ca sa nu fie exces de bale:)).

paris je t'aime

tocmai am terminat de vizionat filmul.e facut in '06.
concluzie: al naibii, cum se rezolva toate problemele in Paris. zic, deci, sa dam navala.
frumos filmat, cadre semi/aproape emotionante, strazi pitoresti si bineinteles the most tongue twister: franceza.
imi placu....aproape...

cada dia pienso en ti

da ..e cantata de Shakira. Aceeasi Shakira care canta si "Loca" si imnul campionatului de fotbal.Produs de marketing, ce sa mai...voce foarte buna, dar tot produs de marketing.Asta e o melodie putin cunoscuta, cei care au vazut Dragostea in vremea holerei poate o stiu.
Pe mine, una, ma fascineaza. Tonul vocii ei usor ragusit (asa mi se pare, nu-mi dati in cap,ca nu ma pricep la muzici) ma trasporta intr-o alta lume. Acolo unde, bineinteles, nu exista calculator si blog, discutii sterile despre ultima masina cumparata si performantele dormitoricesti ale amantului, dar unde e timp, timp domol si pace. Intr-o casa de secol 19, din Columbia sau Bolivia, cu imensele curti interioare, pereti mucegaiti, miros atragator de orice: parfum, mucegai, arsita si animale. Cu ferestrele de lemn, inchise pe timpul zilei din cauza caldurii, cu umbrele dantelate si nopti lungi, incarcate cu vise, cu nesiguranta si camasi de noapte fosnitoare.
E zona aceea incarcata de suferinta, istorie, progres incet, gresit, curmat brusc.Pamantul ideal pe care sa te lasi prada timpului, prafului, sfarsitului (care oricum vine pentru toti, dar macar sa vina undeva frumos).
Plus ca minunatele case au acea atemporalitate, acea impresie ca ai trait acolo dintotdeauna, ca mori incet, incet mergand dintr-o camera in alta, dar deodata te trezeste muzica de carnaval ce vine din cartierele sarace ale orasului.
Superb...absolut superb..si cu o cafea, si "Toamna patriarhului" in mana.

Filosofia cladirilor inalte - intre uniformizare si performanta

Inca din anii 1950 si odata cu viziunea inovatoare propusa de Le Corbusier in societatea franceza din acea vreme, ahitectura incepe sa capete valente etice si filosofice, totodata, detasandu-se de forma si devenind doar obiect al functiunii. Insusi Le Corbusier afirma: ,,Trebuie sa creem mentalitatea de a produce în masa. Mentalitatea de a locui în case produse în masa. Mentalitatea de a concepe case produse în masa., astfel anuland legatura stabilita intre individ sau comunitate si spatiul de locuit.Acest concept contravine flagrant liberalismului, deci individualismului, concepte filozofice care au la baza calitatea persoanei de a se deosebi, de a se remarca in societate. Odata cu punerea in aplicare a proiectelor numite generic „orase verticale” adica, in ziua de azi, zgarie-nori, are loc ingradirea libertatii umane si a exprimarii libere. In cazul cladirilor inalte, se produce trecerea de la subiect la obiect, de la personalitate, impresie si continut, la aceeasi aparenta, uniformizare si subsitutia omului cu norma.
Desi o conceptie imbratisata pe toate meridianele lumii, liberalismul se opune din punct de vedere ideologic propunerii de a uniformiza aceste spatii de locuit. ”Unitatile de locuit”, asa cum au fost denumite mai tarziu, depasesc 30 de etaje in inaltime si inmagazineaza intreaga experienta de trai a persoanei. Acest element definitoriu, care reprezinta pana la urma cutia de otel in care ne desfasuram traiul, este acum acelasi pentru noi toti, o structura metalica rece, neplacuta, transparenta si anosta. Aceasta masinarie metropolitana sterge trasaturile atat de importante, ce caracterizeaza un spatiu, punand egal in mod eronat intre America, Germania, China si Romania. Atat timp cat aceste societati se inscriu unei anumite doctrine generale, aplicabile intregii populatii ce le compun, existenta acestor cladiri nu este justificata.
Cladirile inalte cer performanta, strictete si perfectiune. Chiar.regulile foarte stricte care faciliteaza coabitarea intr-un astfel de spatiu, fac existenta lui supusa mecanismelor. De la constructia acestora, pana la normele care se intalnesc in interiorul lor, cladirile inalte sunt un etalon de respect, norma, dand tonul pentru noul clasic.
Acest tip de cladire nu numai ca se diferentiaza net de ceea ce s-a construit inainte, dar stabileste inaltimi din ce in ce mai mari de cucerit, de aici si numele de “zgarie-nor”.Stabilitatea si siguranta acestor colosi de otel si sticla trebuie sa fie garantate pentru ca utilizatorii lor sa nu isi asume niciun risc.
Avand in vedere aceste conditii foarte stricte, constructia unei astfel de cladiri, incepe sa tina prea putin de individualitate, forma si viziune, ci mai mult de calcul matematic, probabilitati si reguli. Performanta atingerii unui prag din ce in ce mai inalt, adaugarea unui nou etaj face din acest demers unul de elita. Prin consistenta sa austera, arhitectul isi concentreaza atentia asupra utilizarii si nu asupra semnificatiei. Amprenta personala devine un nou perete de sticla, iar elanul creator o bara de otel pentru a sustine constructia. Alcatuirea atat in proiect cat si in practica a unei asftfel de cladiri devine este o dovada de maiestrie, performanta sustinuta si cladita de-a lungul timpului. Constantin Noica lauda performanta, ca fiind adevaratul motor al societatii, sursa de la care porneste progresul si prin intermediul careia putem creste din punct de vedere material si conceptual. Asadar, stabilind scara cu traiectoria pamant-cer, ne putem orienta spre inaltimi nebanuite, de sute de metri, care vor dovedi calitatea de performer a unuia sau altuia.
Dar acum, intervine intrebarea: daca acest tip de constructii uniformizeaza personalitatea, ingroapa individualitatea si sufoca caracterul specific al oamenilor, valori promovate de sistemul ideologic in care traim, atunci cum pot aduce in acelasi timp progresul?
Winston Churchill spune ca “Intai ne modelam cladirile,apoi cladirile ne modeleaza pe noi”. Traind in spatii lipsite de caracterul particular, devenim toti supusi unor norme, unor automatisme care ne definesc viata in acest cadru. Individualismul in aceste conditii dispare tot mai repede, pe masura ce viata pe verticala va capata inaltimi mai mari. Dorim sa fim la fel, identici, chiar daca traim in epoca liberalismului, sau ne dorim vieti diverse, cu spatii diversificate in locul monoblocurilor de metal?