sentimente

In lumea pusa pe fast-forward in care traim foarte putini dintre noi sau mai bine zis dintre voi mai apuca sa aiba sentimente. Dar de ce am avea nevoie de niste stari metafizice, cu iz de melancolie si sughit? Cine sta sa-si piarda timpul cu drame straine cand 99.9% din oameni au propriile lor drame? Hai sa ne apucam toti sa discutam despre probleme transcedentale si bocete inopinate intre care ne desfasuram existenta. Presupun ca ne-am simti mult mai bine.

Sunt oribile respectivele efuziuni sentimentale, excese de estrogen, probabil, care aduc minunata sensibilitate la cote maxime. Te emotionezi atat de tare de fiecare data cand vezi un biped pitic, scurgandu-i-se balele in coltul gurii, atunci ia-l acasa. Daca te simti uda in partea mediana cand vezi un Canis lupus familiaris cumpara-ti unul si nu te mai simti atat de socata ca nu iti impartasesc si ceilalti apetentele zootehnice. Ciudat tare momentul cand la vederea unei anumite persoane/unui oarecare lucru oamenii au reactii onopatopeice scrise in engleza sub forma de “awwww” si pronuntate “ooooo” in neaosul grai romanesc, insotite de o grimasa de zambet fortat.
Excesele astea ma distreaza teribil, mai ales pentru ca aceia care le practica par a nu obosi niciodata. Majoritatea sferelor de interes cuprind plozi urlatori, patrupede puricoase si un soi de triviala afectiune fata de orice e roz, cu fundite, buline sau alte feluri de accesorii domnisoresti.
Frumoasa lumea in care traim, cand nu trece zi fara ca cineva sa te puna la curent cu cele mai profunde sentimente pe care le poate nutri, fara ca interlocutorului sa-I fie ceruta parerea sau acordul. Va rog, discutati-va dramele in alte colturi de umeri!