Citeam azi acelasi blog roz si cu fundite despre care am vorbit in postarea precedenta (ca de' m-a facut mama masochista si nu pot sa ma eschivez de la practica asta) si-mi veni in fata ochilor un ditai articolul despre minciuni, adevaruri si lucruri spuse verde-n fata. De obicei, domnisoara se simte o Xena-printesa razboinica curajoasa si neinfricata, ce suporta excesele de sinceritate, ba chiar le si cere. Principiul este "Fata (ca fara "fata" nu se poate construi un enunt) te rog sa-mi spui cand ai ceva pe suflet, sa nu mananci rahat in alta parte ci sa-mi zici parerea ta!" Pseudo-fierbinteala asta cand vina vorba de adevar ma facu pe mine sa-mi borasc matele pe tastatura. Cum mama naibii cand te doresti suflata-n cur de toti, in toate momentele vietii tale, sa accepti din partea cuiva faptul ca se caca-n capul tau? Sa vin frumos la tine cand ti-e lumea mai draga si sa-ti trantesc in fata cam cat de stupida si aneuronata esti? Cum traiul tau de copitata ma scoate din sarite? Cand iti exprimi dorinta suprema de a afla adevarul de la cei din jur, ti-ar mai trebui si coaiele sa accepti acel adevar. Probabil detaliul asta nu l-ai avut in vedere, nu?
Offf...trista lumea asta cu toti curajosii ei. Eu ti-as zice, scumpo, sa nu mai ceri asa disperata adevarul, ca s-ar putea sa fii socata sa-l auzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu