Inca din anii 1950 si odata cu viziunea inovatoare propusa de Le Corbusier in societatea franceza din acea vreme, ahitectura incepe sa capete valente etice si filosofice, totodata, detasandu-se de forma si devenind doar obiect al functiunii. Insusi Le Corbusier afirma: ,,Trebuie sa creem mentalitatea de a produce în masa. Mentalitatea de a locui în case produse în masa. Mentalitatea de a concepe case produse în masa., astfel anuland legatura stabilita intre individ sau comunitate si spatiul de locuit.Acest concept contravine flagrant liberalismului, deci individualismului, concepte filozofice care au la baza calitatea persoanei de a se deosebi, de a se remarca in societate. Odata cu punerea in aplicare a proiectelor numite generic „orase verticale” adica, in ziua de azi, zgarie-nori, are loc ingradirea libertatii umane si a exprimarii libere. In cazul cladirilor inalte, se produce trecerea de la subiect la obiect, de la personalitate, impresie si continut, la aceeasi aparenta, uniformizare si subsitutia omului cu norma.
Desi o conceptie imbratisata pe toate meridianele lumii, liberalismul se opune din punct de vedere ideologic propunerii de a uniformiza aceste spatii de locuit. ”Unitatile de locuit”, asa cum au fost denumite mai tarziu, depasesc 30 de etaje in inaltime si inmagazineaza intreaga experienta de trai a persoanei. Acest element definitoriu, care reprezinta pana la urma cutia de otel in care ne desfasuram traiul, este acum acelasi pentru noi toti, o structura metalica rece, neplacuta, transparenta si anosta. Aceasta masinarie metropolitana sterge trasaturile atat de importante, ce caracterizeaza un spatiu, punand egal in mod eronat intre America, Germania, China si Romania. Atat timp cat aceste societati se inscriu unei anumite doctrine generale, aplicabile intregii populatii ce le compun, existenta acestor cladiri nu este justificata.
Cladirile inalte cer performanta, strictete si perfectiune. Chiar.regulile foarte stricte care faciliteaza coabitarea intr-un astfel de spatiu, fac existenta lui supusa mecanismelor. De la constructia acestora, pana la normele care se intalnesc in interiorul lor, cladirile inalte sunt un etalon de respect, norma, dand tonul pentru noul clasic.
Acest tip de cladire nu numai ca se diferentiaza net de ceea ce s-a construit inainte, dar stabileste inaltimi din ce in ce mai mari de cucerit, de aici si numele de “zgarie-nor”.Stabilitatea si siguranta acestor colosi de otel si sticla trebuie sa fie garantate pentru ca utilizatorii lor sa nu isi asume niciun risc.
Avand in vedere aceste conditii foarte stricte, constructia unei astfel de cladiri, incepe sa tina prea putin de individualitate, forma si viziune, ci mai mult de calcul matematic, probabilitati si reguli. Performanta atingerii unui prag din ce in ce mai inalt, adaugarea unui nou etaj face din acest demers unul de elita. Prin consistenta sa austera, arhitectul isi concentreaza atentia asupra utilizarii si nu asupra semnificatiei. Amprenta personala devine un nou perete de sticla, iar elanul creator o bara de otel pentru a sustine constructia. Alcatuirea atat in proiect cat si in practica a unei asftfel de cladiri devine este o dovada de maiestrie, performanta sustinuta si cladita de-a lungul timpului. Constantin Noica lauda performanta, ca fiind adevaratul motor al societatii, sursa de la care porneste progresul si prin intermediul careia putem creste din punct de vedere material si conceptual. Asadar, stabilind scara cu traiectoria pamant-cer, ne putem orienta spre inaltimi nebanuite, de sute de metri, care vor dovedi calitatea de performer a unuia sau altuia.
Dar acum, intervine intrebarea: daca acest tip de constructii uniformizeaza personalitatea, ingroapa individualitatea si sufoca caracterul specific al oamenilor, valori promovate de sistemul ideologic in care traim, atunci cum pot aduce in acelasi timp progresul?
Winston Churchill spune ca “Intai ne modelam cladirile,apoi cladirile ne modeleaza pe noi”. Traind in spatii lipsite de caracterul particular, devenim toti supusi unor norme, unor automatisme care ne definesc viata in acest cadru. Individualismul in aceste conditii dispare tot mai repede, pe masura ce viata pe verticala va capata inaltimi mai mari. Dorim sa fim la fel, identici, chiar daca traim in epoca liberalismului, sau ne dorim vieti diverse, cu spatii diversificate in locul monoblocurilor de metal?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu